Anul trecut una  dintre cele mai bune bucatarese a casei resindentiale pentru copii cu probleme speciale Brenda, a avut doua accidente rutiere in mai putin de o perioada de sase saptamini. Adevarata ironie a fost faptul ca ambele accidente au avut loc la aceiasi  intersectie  din drumul ei spre casa  
           Ea nu si-a rupt nici un os in aceste accidente dar a ramas cu alte sechele de pe urma lor. A avut saptamini de fizioterapie si a lipsit de la lucru timp de patru luni. Ea a revenit la locul de munca in luna august. In luna noiembrie  mi-a marturisit ca ea a are probleme emotionale de la accident si  insomnii. Deoarece eu (Ann) aveam de tinut cursuri de EFT in saptamana urmatoare pentru instruirea personalului, am sugerat sa participe si ea.
           Am inceput sesiunea  de informare cu o foarte scurta explicatie a tehnicii si i-am condus drept intr-un exercitiu. Le-am cerut sa aleaga un anumit incident in viata lor, care inca ii supara atunci cand se gindesc la el si apoi  sa compare   intensitate emotionala pe care o au pe o scara de la 0 – 10, 10 fiind maximum de intensitate a emotiei si sa o scrie pe o bucata de hirtie.
           Apoi, am facut trei grupuri de runde incepand cu   afirmatia: "Chiar daca ma supara acel eveniment ma iubesc si ma accept total asa cum sunt."
Dupa doua respiratii adinci, i-am intrebat sa se gindeasca la supararea lor din nou si sa scrie intensitatea emotionala pe care o au acum dupa efectuarea rundelor de EFT, pe scara de la 0 la 10. Unele persoane au  spus ca incidentele nu le mai deranjeaza de loc dar Brenda a spus: "Oh, Doamne!".
            Am rugat-o  sa explice de ce  a spus „Oh Doamne”. Ea a  afirmat ca si-a pus ca problema de rezolvat al doilea accident de circulatie pe care l-a avut. Acum se  poate gandi la el, cum s-a  intamplat si cat a fost de speriata fiind calma si nu mai tremura cand vorbeste despre el. „Cred ca nu mai am probleme cu acest accident ",  a spus Brenda. Am intrebat-o de numarul ei de intensitate emotionala si mi-a spus ca este zero. Parea atat de confortabil sa vorbeasca despre asta  si i-am propus sa  lucreze  si la  alte aspecte legate de accident pentru a face o demonstratie in fata grupului.  
             Ea  a acceptat. Am rugat-o sa se gandeasca la cea mai rea parte a accidentului si mi-a spus ca  i-a fost asa de frica de o noua lovitura in aceiasi intersectie unde s-a accidentat de 2 ori, incit zilnic ocoleste 5 mile si la dus si la intors de la serviciu, ca sa evite locul respectv.
            Am facut mai multe rinduri de tapari cu declaratiile:
"Chiar daca mi-e teama de a conduce prin intersectia ..."
"Chiar daca mi-e teama  voi fi lovita din nou ..."
"Chiar daca ma simt neputincioasa pentru a preveni fiind lovita de o alta masina ...",
pina cand  Brenda a simtit ca poate conduce din nou prin acea intersectie.
            Am rugat-o sa isi imagineze ca trece prin intersectie pe drumul spre casa ei, dar sa se opreasca in orice moment in care ea ar simti o tensiune. Ea a inceput prin a-si imagina ca este in masina, a pornit-o si trece prin fiecare reper pe drum pina cand ea a ajuns la intersectia unde a avut cele doua accidente.
              A inchis ochii si a fost liniste citeva secunde. Apoi ea a spus ca a fost un pic mai nelinistita, atunci cand ea a ajuns destul de aproape pentru a vedea efectiv intersectia (nelinistea a fost de numarul 6 ca intensitate).
             Am mai facut doua runde cu:
"Chiar daca mai am citeva retinerii (expresia ei) cand ajung aproape de locul accidentului ..."
             Am rugat-o sa respire adinc si sa imi spuna numarul intensitatii negative. Ea a spus 2. Am spus audientei ca e timpul sa invete ceva nou. Cei care mai au inca problmele nerezolvate total sa faca un rand de tapare impreuna cu Brenda pentru problema ei. Deci, Brenda si audienta au facut procedura de balansare a creierului Gammut 9 si o alta runda de tapare pentru problema ramasa. La sfirsitul  acestora,  Brenda a zimbit si a spus ca va conduce inspre casa pe calea cea scurta.
              Am sugerat  ca  Brenda  sa  utilizeze  timpul ramas in instruirea personalului pentru a lucra cu privire la orice alte scene din accidentul care o afecteaza inca.
              Asta a fost in luna noiembrie. Inspre mijlocul lui ianuarie am avut oportunitate de a cere Brendei o reactualizare despre sentimentele ei de acum in ceea ce priveste accidentul. Ea a spus, "Ce-ai facut cu mine a fost de un ajutor adevarat. Nu numai ca am fost capabilia  sa conduc acasa pe drumul scurt, dar  am fost in stare sa dorm si nu mai am cosmaruri si flashbacks cu privire la autoturisme care intra in masina mea.” Dar mi-a spus ca ar mai fi ceva care inca o mai deranjaza - un fel de sacaiala, de sentiment ca ceva nu era in regula inca. In neregula cu ce? I-am cerut. "In neregula cu mine", a spus ea.  Este adevarat ca cateodata accidentatul  se simte cumva vinovat de accident, ca  este intr-un fel responsabil pentru  ce s-a intamplat.  Brenda  a spus, "Da, ma simt ca as fi fost in stare sa fac ceva sa-l opresc. Ca nu ar fi trebuit sa merg prin acea intersectie in acea zi."
Am inceput taparea cu:

"Chiar daca ar fi trebuit sa fi fost capabila de a face ceva ..."
"Chiar daca ma simt responsabila ..."
"Chiar daca ma simt vinovata pentru accident ..."

           Brenda apoi ras si mi-a spus ca ea nu a putut vedea acum cum a putut sa creada ca a fost responsabila. Nu a fost nimic ce puteam sa fac opresc, a spus ea. "Nu a fost vina mea."
           I-am cerut sa inchid ochii ei din nou si sa isi reaminteasca amindoua incidentele (inclusiv ce s-a intimplat la spital si la politie) si pentru a se opri in orice moment daca o supara ceva. Aproape un minut a trecut si ea a deschis ochii si a spus nu. "Asta e uimitor, nimic nu ma deranjeaza."
Da, Brenda, este sigur ca EFT-ul este uimitor!
Ann Adams